Radioul este o metodă de transmitere a sunetului prin unde radio care sunt unde electromagnetice. Undele radio călătoresc prin aer.
Radioul a luat naştere la sf sec al XIX-lea. În 1894 J.C.Bose a inventat emiţătorul cu mercur,care a fost folosit de Marconi în 1901 pentru prima transmisie radio. Apariţia tubului detector cu vid (lampă),duce la deschiderea primelor emisiuni radio ce au avut loc spre sfârşitul anului 1906.
Nikola Tesla, un fizician sârb din Croaţia, a inventat undele radio dar existenţa lor a fost promovată de Guilermo Marconi, un inventator italian. El a construit un sistem care putea transmite şi primi semnale radio de la o distanţă de mai puţin de 3 km. În 1895 a trimis un semnal radio şi după 2 ani a primit un răspuns radio din Canada, semul "x” în limbajul Morse. Odată cu această descoperire a început să se dezvolte telegrafia şi folosirea codului Morse care a fost foarte important mai ales pentru comunicarea între nave în cazul unor dezastre pe mare. Primul care a transmis un mesaj vocal prin undele radio a fost Reginald Fessenden în 1900. Nikola Tesla a început în 1900 construcţia primei staţii de radio.
În anul 1890 a descoperit curenţii de înaltă frecvenţă şi influenţele acestora asupra fiziologiei umane. În 1892 a înaintat cererea de brevetare a transformatorului de înaltă frecvenţă care îi poartă numele şi în acelaşi an începe în laboratorul lui experienţele de radiotelegrafie. Un incendiu care s-a declanşat la 13 martie 1895 i-a distrus laboratorul cu toate instalaţiile, însă inventatorul şi-a continuat cercetările în domeniul radioului în noul laborator siutuat pe Houston Street.
În 1897 Tesla a reuşit transmiterea bidirecţională de semnale electrice prin telegrafie fără fir la o distanţă de peste 20 de mile. În primăvara anului următor, a demonstrat dirijarea unui vas fără echipaj de la mare distanţă. În timpul Primului Război Mondial, marină militară americană a utilizat un aparat de radiotelegrafie produs de către Tesla Radio.
În anul 1899 a construit la Colorado Springs un post de radio de 200 kw şi a realizat transmisiuni prin telegrafie fără fir la o distanţă de peste 1000 km. În acelaşi an a obţinut tensiuni de 12 milioane volţi.
ÎNCEPUTUL ŞI DEZVOLTAREA RADIOULUI
Civilizaţia românească a fost influenţată de două mari revoluţii. Revoluţia industrială ce a constituit un salt în modul de a imagina şi implementa o invenţie, precum de exemplu au fost maşinile (automobilele) pentru deplasare rapidă, şi Revoluţia informaţională, deşi mai puţin cunoscută şi recunoscută, a fost foarte importantă. Consecinţa cea mai importantă a revoluţiei electronice, a constituit-o apariţia radioului. În primii ani de dezvoltare, comunicaţiile radio au fost numite telegrafie sau telefonie fără fir, expresii care nu au rezistat în timp, şi care au fost înlocuite cu termenul generic radio.
Cea mai largă folosire a radioului o constituie radiodifuziunea, cu al sau caz particular, şi de mare amploare televiziunea. Totuşi, domeniile principale ale radiocomunicatiilor , inclusiv cele spaţiale, îl reprezintă în continuare radiotelegrafia şi radiotelefonia. Un subdomeniu de largă prezenţa în radiodifuziune este constituit de tehnica redării de înaltă fidelitate a sunetului.
Începuturile radioului s-au cristalizat în urmă fenomenelor fizice, în special electrice, cercetate de pionierii acestei ramuri fascinante, cum ar fi Gilbert, Volta, Faraday, Maxwell, Kelvin, sau Cavendish. Este unanim admis că primul care a fost în măsură să realizeze o emisie şi o recepţie de unde radio a fost fizicianul german Heinrich Hertz în 1887, care s-a bazat pe propriile studii de fizică teoretică, la care s-au adăugat cele ale predecesorilor săi în special Maxwell. Un alt pionier care a contribuit la dezvoltarea radioului, a fost fizicianul rus Aleksandr Stepanovici Popov, cu al sau înregistrator de furtună , 1895, care a realizat primele recepţii sistematice, fiind şi cel căruia i se atribuie inventarea antenei. Marconi, sistematizând datele de până la el, a oferit lumii, în 1896 primul sistem practic de emisie şi recepţie bazat pe undele electromagnetice, bazat pe aparatul lui Tesla. Ulterior, în 1943, a fost recunoscută prioritatea savantului Nikola Tesla asupra acestei invenţii (1893)(Tesla: „Marconi e un băiat bun. Lasă-l să continue. Foloseşte 17 din patentele mele”)
În 1843 ia fiinţă primul serviciu telegrafic prin fir, între Washington şi Baltimore, după ideea pictorului american Samuel Morse, iar din acel moment nu a mai rămas de făcut decât suprimarea cablului electric, ceea ce s-a şi întâmplat câţiva ani mai târziu. În anul 1870 Maxwell demonstrează matematic existenţa undelor electromagnetice şi posibilitatea acestora de a se propagă cu viteză luminii (300.000 km/s), întărind astfel ipoteză (noua la vremea ei), că şi lumina este tot o oscilaţie electromagnetică. În sfârşit, Giuliemo Marconi reuşeşte pentru prima data să transmită o telegramă de 26 de cuvinte între Glacebay Canada şi Poldhor Anglia (3122 km), punând astfel bazele unei realităţi, radiocomunicaţionale.
În realizarea unei transmisii radio, intervin două tipuri de echipamente. Primul este echipamentul de emisie, care are rolul de a emite în eţer informaţia utilă. Acesta, preia informaţia de voce sau altă sursă, printr-un microfon, o aplică unui amplificator pentru ai amplifică semnalul, iar apoi semnalul este direcţionat către un modulator. Aici are loc un amestec al semnalului util, cu un semnal de radiofrecvenţă, provenit de la un oscilator local. Din acest etaj, semnalul este injectat în etajul de radiofrecvenţă şi apoi direct în antenă.
După ce semnalul a fost astfel transformat în radiaţie electromagnetică, intrevine al doilea tip de echipament, cel mai cunoscut, şi anume echipamentul de recepţie sau mai pe scurt radioul. Aici, semnalul captat de antenă receptorului, este demodulat, şi apoi transmis unui amplificator de joasă frecvenţă. Difuzorul este ultimul element care mai intervine între radioreceptor şi urechea umană.
